Reuniunea Cadrelor Didactice
Cu prilejul întâlnirii cadrelor didactice din Sângătin şi Apoldu de Jos
Apoldu de Jos, septembrie 2014
Când, sub crugul vremurilor care trec şi vin
Trecem şi noi prin anotimpuri cu nori şi cu senin,
Slujitorii şcolii din Apold şi Sângătin
De ieri, de azi, colegii întru dăscălie
Ne-am întâlnit în zi de toamnă ruginie
La chemarea unui dascăl inimos.
Ce pot să spun decât că e frumos.
Şi chiar dacă pe unii ne-apucă nostalgia,
Privind la cei din jur, răzbate bucuria
Că-ntr-un răgaz, pe-al vieţii scurt itinerar
Cu locuri şi cu oameni dragi ne-ntâlnim iar.
Căci şcoala e cetatea eternelor izvoare
Şi fiecare dascăl îi simte a ei chemare.
De aceea mulţumim acelor care
Ne-au oferit acest prilej de sărbătoare.
Prof. Elena Tatu Faieran
Adevărata iubire
În legendă ni se spune
Că pe-o insulă pustie
Alungat-a fost Iubirea,
Oamenii să n-o mai ştie.
A găsit acolo Ura
Şi Minciuna zgomotoasă,
Bogăţia şi Desfrâul,
Iubirea sta mai retrasă.
Dar un glas le porunceşte,
(Insula s-o părăsească)
Şi să pună stăpânire
Peste firea omenească.
– Şi, când veţi ajunge-n lume
Peste toate rele-ţi face,
Peste viul ce vorbeşte,
Peste piatra care tace.
(Aşa glasul le spune)
Şi-au plecat cu toate-n grabă
Fiecare-n câte-o luntre.
Au plecat fără zăbavă
Ca porunca s-o asculte.
Doar Iubirea n-avea luntre.
S-a rugat de Bogăţie
S-o ajute, să n-o lase
Pe-acea insulă pustie.
– Nu pot, zise Bogăţia,
Am în barca mea de toate
S-amăgesc orice făptură:
Aur, bani şi nestemate.
– Nu pot, zise chiar Virtutea,
Pe care o ştim creştină.
Le am toate rânduite,
Luntrea mea este prea plină.
– Haide, urcă-n a mea barcă,
Spune Timpul, abia-n şoaptă.
Doar cu timpul se cunoaşte
Iubirea adevărată.
În faţa Iubirii Sfinte
Chiar eu, Timpul, mă înclin,
Căci Iubirea-i printre oameni
Cum sunt florile de crin.
Prof. Elena Tatu Faieran
